duminică, 13 septembrie , 2026

Jo, Superfemeia! Nu simte durerea, e operată ”pe viu” iar rănile i se cicatrizează instant!

Până la 66 de ani, Jo Cameron nu și-a dat seama că este o Superfemeie! N-a avut nevoie, niciodată, de anestezie, fracturile n-au durut-o, a văzut că mâna i-a luat foc numai când a simțit miros de ars, rănile i se cictarizează imdiat și poate mânca ardei de Bonney, una dintre cele mai iuți specii din lume, fără niciun fel de probleme!

jo

 

La 66 de ani, Jo Cameron, scoțiană la obârșie, a intrat în sala de operații. Ceva destul de complicat, două intervenții, la mână și la picior. A mers la ”Hospital Raigmore” din Inverness. La început, doctorii nu și-au dat seama că este ceva mai specială…Apoi, după ce a fost dusă în salon, au vrut să-i dea morfină, pentru calmarea durerilor. Asta cereau mulți dintre ei, în timp ce se zvârcoleau.

Pe ea au liniștit-o cu un Paracetamol. A fost momentul în care oamenii în halate albe și-au zis că e cazul să-i investigheze trecutul medical. Au aflat că acesta este plin de accidente de toate felurile, că trăia cu o avansată artrită fără să ia nici măcar cel mai inofensiv medicament, că nu știa ce este aceea durerea și că nu-și amintea ca vreodată să fi cerut anestezie!

A fost rugată să-și aducă aminte ce s-a petrecut cu ea.

”De fiecare dată când am mers la medicul stomatolog, n-am avut nevoie, niciodată, de anestezie! Nu vorbesc despre injecție, ci despre acel spray. Mi-am fracturat mâna. N-am simțit nimic. La spital, asistenta era să leșine, când m-a văzut. Dar jur că nu exista durere! Apoi am observat că mâna mi-a luat foc, de la plita electrică, în momentul în care am simțit miros de carne arsă. Pielea mi se cicatrizează aproape pe loc, indiferent de natura rănii și, da, consum, fără probleme, ardeii de Bonney”, sună, pe scurt, poveste ei. Ultimii reprezintă una dintre cele mai iuți specii din lume, scrie a1.ro.

Specialiști de la faimoasa Universitate Oxford, dar și cei din Calgary, Canada, au fost chemați să o analizeze pe Jo Cameron. Au descoperit că este vorba despre o dublă mutație genetică, până acum total necunoscută, ceva în genul FAAH.

După luni de investigații, specialiștii și-au anunțat concluziile : ”Nu este vorba numai despre un caz special. Am găsit o cale minunată de a dezvolta tratamente pentru foarte multe probleme de sănătate. Vom putea lupta contra durerii cronice, contra oricărui tip de teamă, contra stresuului post-traumatic, vom ajuta la refacerea rănilor. Da, toate cu ajutorul terapiei genetice, în urma aceea ce am descoperit la Jo”, au fost vorbele lui James Cox, unul dintre specialiști.

 

Vezi si

Top 10 concepte și paradoxuri uimitoare din fizica cuantică

La scară microscopică, legile fizicii clasice formulate de Newton încetează să mai funcționeze. În lumea …