duminică, 13 septembrie , 2026

Mărturia elevului care şi-a înjunghiat trei colegi

Elevul de 17 ani din Vaslui acuzat că şi-a înjunghiat trei colegi mai mici a fost prezentat judecătorilor Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. Adolescentul a dorit să dea declaraţii în sala de judecată, exprimându-şi regretul pentru cele întâmplate.
cutitar feresti

 

Andrei Iulian Trofin, elev în clasa a XI-a la Liceul ”Ştefan Procopiu” Vaslui a relatat pas cu pas firul evenimentelor din seara de 17 aprilie.

Adolescentul de 17 ani a povestit că ieşise de la cursuri şi, cu ghiozdanul în spate, se îndrepta spre un bancomat pentru a scoate nişte bani. După ce a traversat strada, susţine el a fost abordat de un adolescent de 15 ani, la rându-i, elev la Liceul Ştefan Procopiu.

“Era un grup de vreo nouă persoane. Nu i-am observat înainte de a trece strada. Când am ajuns pe trotuar, Adelin (unul dintre elevii răniţi n.r.) s-a împins în mine şi m-a întrebat dacă sunt şmecher. Nu era prima dată când interacţionam cu el. Mă mai ameninţase cu bătaia de mai multe ori, că-mi va scoate dinţii din gură. De frică, am decis să iau cuţitul cu mine la şcoală. Era a doua oară când îl aveam în geacă. Mă gândeam că dacă o să mă mai ameninţe, îl voi speria cu cuţitul”, a declarat Trofin în faţa judecătorilor.

Cei trei elevi răniţi sunt din localitatea vasluiană Văleni. Elevul-agresor, care locuieşte în comuna învecinată (Fereşti), susţine că în momentul în care s-a văzut înconjurat de ”prietenii lui Adelin”, s-a panicat: ”Am scos cuţitul din geacă şi am început să lovesc. Ei la rândul lor mă loveau. Primul pe care l-am lovit cu cuţitul în zona gâtului a fost Adelin. Eram cuprins de panică şi loveam fără să îmi dau seama. Apoi am luat-o la fugă, iar în apropierea unui bloc din zona RDS m-am întâlnit cu un prieten. L-am rugat să facem schimb de geci, pentru că mă temeam să nu fiu ajuns din urmă de Adelin şi de prietenii lui. Credeam că astfel nu mă vor recunoaşte”, şi-a continuat elevul Andrei Trofin depoziţia în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Ulterior, când şi-a dat seama de amploarea evenimentului, adolescentul s-a întors la locul faptei şi s-a predat anchetatorilor care făceau cercetările la faţa locului.  Arestat preventiv pentru 30 de zile Trofin şi-a încheiat declaraţia, exprimându-şi regretul pentru cele întâmplate. El este convins că dacă nu ar fi fost provocat nu s-ar fi ajuns la această la un pas de crimă.

Judecătorii Tribunalului Vaslui au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a elevului de 17 ani.

Citeste mai mult: adev.ro/pq5tz9

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …