Şeful Poliţiei Rutiere Vaslui, acuzat de comerţ ilegal cu maşini. Ofiţerul Sergiu Anton a fost retras din funcţie

Comisarul Sergiu Anton, şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, a fost pus sub acuzare de DNA într-un dosar în care este acuzat de acte de comerţ incompatibile cu funcţia de poliţist.
sergiu anton

 

Odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, comisarul Sergiu Anton a fost retras din activitatea operativă.

“Acesta este pus la dispoziţia comandantului IPJ Vaslui, pentru că împotriva sa s-a început urmărirea penală de către DNA Iaşi, având statut de inculpat. Statutul poliţistului prevede ca în astfel de situaţii, până la finalizarea cercetărilor, să fie pus la dispoziţia comandantului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Ofiţerul Sergiu Anton este acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi sprijinit-o pe fosta sa soţie să vândă mai multe autovehicule, în cadrul unui târg de maşini organizat de către aceasta.

Fosta soţie a comisarului Anton susţine că acesta este nevinovat şi că toate tranzacţiile vizate de ancheta DNA s-au făcut, de fapt, între membrii familiei.

Până la clarificarea situaţiei juridice, în locul lui Sergiu Anton, la conducerea Serviciului Rutier Vaslui a fost împuternicit comisarul George Sava.

Citeste mai mult: adev.ro/pqeed8

Vezi si

România riscă să piardă temporar miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar putea suspenda 3,4 miliarde de euro

România ar putea încasa în acest an doar aproximativ trei miliarde de euro din cele …

Lasă un răspuns