Premieră medicală la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad! În urmă cu cateva zile a fost efectuată prima tromboliză intravenoasă în accidentul vascular cerebral (AVC) ischemic.
Intervenția s-a făcut în cazul unui bărbat în vârstă de 71 de ani, care s-a prezentat la Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU) după trei ore de la debutul simptomatologiei (hemiplegie și afazie). Evoluția clinică și imagistică ulterioară a fost favorabilă, cu remiterea completă a deficitelor neurologice inițiale, iar în prezent pacientul este internat la Neurologie pentru monitorizare și tratament, potrivit estnews.ro.
Echipa medicală multidisciplinară din garda de pe 25 iunie a fost formată din dr. Vladimir Gramaticu – medic specialist urgentist, dr. Ghodsi-Mahboob-Alam Mohamed – medic primar radiolog și medicul primar neurolog Viorel Huzum, șeful secției Neurologie a spitalului bârlădean, dar și coordonator la nivelul spitalului al programului național „Acțiunea prioritară pentru tratamentul intervențional al pacienților cu AVC acut”. Acest program național a devenit operațional la spitalul bârlădean din 24 iunie și a salvat deja un pacient cu risc ridicat.
Ministerul Sănătății a inclus Spitalul „Elena Beldiman” pe lista spitalelor din România în care se vor putea salva vieți prin tromboliză intravenoasă la pacienții cu AVC ischemic acut.
Reușita intervenției, care de câteva zile se face și la spitalul din Bârlad, depinde în primul rând de rapiditatea cu care pacientul ajunge la Urgențe în urma accidentului vascular cerebral ischemic acut.
Tromboliza intravenoasă în AVC se realizează la CPU în condiții de monitorizare permanentă, întrucât pot apărea efecte secundare riscante, cum ar fi hemoragia. La Spitalul „Elena Beldiman”, de mai bine de 10 ani, se făcea tromboliză doar în cazul pacienților cu infarct miocardic.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
