Casa și depozitul cu 30 tone de furaje, mistuite de flăcări în Bleșca

Incendiu puternic într-o gospodărie din localitatea Bleșca (Dragomirești), soldat atât cu pagube materiale însemnate, cât și cu rănirea gravă a unui bărbat de 42 ani. Într-o primă fază, s-a aprins locuința cu patru camere de la un scurtcircuit electric la un cablu improvizat cu care era iluminată o anexă.

incendiu

 

 Ulterior, flăcările s-au extins la întreaga gospodărie, inclusiv la un depozit de furaje. Disperat de ceea ce i se întâmplă, proprietarul a încercat să stingă vâlvătaia singur, însă nu a reușit, potrivit estnews.ro.

Între timp, a cerut și ajutorul pompierilor, care au trimis întâi cel mai apropiat echipaj, cel de la Ivănești, situat la câțiva kilometri. Ulterior, în sprijin a fost direcționată și o autospecială de stingere de la Vaslui, precum și o ambulanță cu echipaj medical.

”La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, la nivelul întregii locuințe, precum și la depozitul de furaje. Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră și jumătate, însă au ars patru camere ale locuinței, mai multe bunuri din interior, printre care și documente, precum și 30 de tone de furaje.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Marius Stanciu.

Proprietarul gospodăriei a fost diagnosticat cu arsuri pe aproximativ 10% din suprafața corporală, respectiv pe mâini, picioare și gât. În consecință, după ce a fost stabilizat, bărbatul de 42 ani a fost transportat cu ambulanța SMURD la Spitalul Județean de Urgență Vaslui

Vezi si

România riscă să piardă temporar miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar putea suspenda 3,4 miliarde de euro

România ar putea încasa în acest an doar aproximativ trei miliarde de euro din cele …

Lasă un răspuns