Veste bună pentru vasluieni. Până la sfârșitul anului în curs, municipiul Vaslui va avea un punct de transfuzie sanguină, iar oamenii nu vor mai fi nevoiți să facă naveta până la Bârlad pentru a dona sânge. Centrul de la Vaslui va fi coordonat de Centrul Județean de Transfuzii de la Bârlad.
Luni, 23 septembrie, se deschid ofertele pentru achiziția de aparatură medicală, potrivit stiriest.ro.
E vorba de două scaune de recoltare, cu toate aparatele incluse, și două camere frigorifice pentru păstrarea sângelui.
”În cel mai scurt timp va fi finalizată procedura pentru dotarea punctului cu aparatura necesară pentru buna funcționare. Spațiul este deja amenajat și se află în incinta Ambulatoriului de Specialitate, ce aparține Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui”, a declarat prefectul Eduard-Andrei Popica.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
