Delia tocmai a lansat prima sa piesă din această toamnă, intitulată “Să-mi Cânţi”. După “Vara la ţară”, acum este momentul pentru o piesă mai sensibilă, cu un videoclip regizat de Alex Ceausu.
Delia apare în clipul “Să-mi Cânţi’ cu imaginea unei fetiţe care se distrează. Pozează în copiul interior, alternat cu cadre în care apare ca o divă, cu o ţinută ce aminteşte de Statuia Libertăţii. În videoclip o vedem pe Delia vulnerabilă, stropită cu vopsea, creând o instalaţie artistică abstractă. Piesa este melancolică la început, dar alternează porţiunile de meditaţie şi întoarcere în trecut cu un suflu optimsit şi înălţător la refren.
Artista trece prin zeci de cadre cu machiaje şi coafuri inedite, plus ţinute haute couture. Apare inclusiv cu tatuaje temporare în jurul ochilor, precum trapperii la modă în ziua de azi. În versuri Delia cere să i se cânte doar balade pentru inima sa şi să fie fericită, ascultând note înalte. Noul single este compus de către The Motans alături de Delia şi produs de către Alex Cotoi.
Aceeaşi echipă a contribuit la piesa hit “Rămâi”.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
