Ziua de 11 octombrie sărbătorește cea mai mare nevoie a oamenilor actuali, și anume libertatea de a conduce un mijloc de transport. Astfel, datorită acestei zi din istorie, de 106 ani suntem independenți și puteam să ne deplasam oricând, oriunde și cu orice!
În baza ordinului MAI nr. 176/2012, data de 11 octombrie a fost declarată ca şi Ziua permisului de conducere românesc. Alegerea acestei datei se leagă de intrarea în vigoare la 11 octombrie 1913 a „Regulamentului pentru circulaţiunea autovehicolelor”, prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 156, care prevedea o serie de condiţii referitoare la modalităţile în care se putea conduce un autovehicol, potrivit a1.ro.
Actul normativ prevedea, în principal, obligaţii în sarcina birjarilor care nu aveau voie să circule decât la pas, trebuiau să nu stropească pietonii şi să circule cu multă atenţie prin locurile strâmte. Acest act experimental rămâne în vigoare timp de nouă ani, adică până în 1868, când Consiliul Comunal al Capitalei a votat la 9 aprilie un „Regulament pentru trăsurile de piaţă şi Bucureşti”.
Preocupări pentru buna organizare a deplasării vehiculelor a avut nu numai administraţia Bucureştiului ci şi a unor oraşe de provincie. Astfel, în anul 1886, în luna februarie apare un Regulament asupra birjelor şi circularea lor în oraşul Focşani, precum şi un „regulament asupra circulaţiei pe strade şi trotuare”.
În anul 1906, în Monitorul Oficial nr. 211 din 19 decembrie, este publicat „Regulamentul poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice”. Un an mai târziu, în 1907, dispoziţiile „Regulamentului poliţiei rulajului şi circulaţiei publice” a fost completat cu primele dispoziţii referitoare la obligativitatea ca toate persoanele care doresc să conducă autovehicule să posede „brevetul” de şofer, care putea fi obţinut în urma susţinerii unui examen.
Examinarea celor care doreau să obţină permis se efectua de către Prefectura de Poliţie din Bucureşti, care a luat această măsură ca urmare a creşterii îngrijorătoare a numărului de autovehicule care la începutul anului 1908, ajunsese la „impresionanta” cifră de 138 (o sută treizeci şi opt) de automobile.
Primele examene pentru obţinerea permisului de conducere au fost organizate în decembrie 1907, dar primele cursuri de pregătire a celor care doreau permis de conducere au fost deschise abia în ianuarie 1911. Examenul a constat într-o probă de viteză pe şosea şi o probă de frânare instantanee în momentul în care examinatorul arunca în fata automobilului aflat in plina viteză, un sac umplut cu paie.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
