Prefectura Vaslui a întos la Consiliul Local Vaslui hotărâre privind numirea administratorilor provizorii la SC Transurb. Adresa privind reînoirea mandatelor membrilor Consiliului de Administrația al SC Transurb a fost primită în data de 28 iunie 2022. Secretarul Primăriei Vaslui va întocmi un răspuns către Prefectura Vaslui, iar consilierii locali vor decide cum trebuie acționat. Fie hotărârea este revocată, fie hotărârea este menținută și se merge în contencios administrativ.

Eduard Lăcătușu, secretarul Primăriei Vaslui, a spus că va întocmi un răspuns pe procedură și pe tot ceea ce a fost parcurs în cadrul Consiliului Local (CL). În cursul acestui an au fost trei hotârări pe care Prefectura Vaslui le-a întors la CL Vaslui. Însă pentru a debloca situația și a se numi membri în CA al SC Transurb s-a ales ca respectivele hotărâri să fie revocate. Mai exact, nu s-a mers în contencios administrativ pentru a vedea care parte are dreptate.
„Înainte ca răspunsul să fie trimis la Prefectura Vaslui, dumneavoastră o să vă pronunțați cu privire la aceste argumente pe care am să le invoc. Urmează ca în ședința din iulie să hotărâți cu privire la ceea ce urmează să facem. Fie revocarea hotărârii, fie manținerea hotărârii și, eventual, atacarea ei în contencios administrativ”, a spus Eduard Lăcătușu consilierilor locali.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad