duminică, 13 septembrie , 2026

Sfaturile unui neurolog pentru prevenirea Alzheimer: Nu mai bea, citește și ai grijă de auzul tău

Intri într-o încăpere, dar nu îți poți aminti motivul. Ori te întâlnești cu un cunoscut pe stradă dar nu le mai ții minte numele. Majoritatea dintre noi au avut lapsusuri de acest fel, însă la vârsta mijlocie pot părea ceva mult mai grav. Ar putea fi un semn al demenței?

Vestea bună pentru cei care uită frecvent este că memoria poate îmbunătățită prin exercițiu, iar unele cazuri de Alzheimer ar putea fi chiar prevenite.

Dr. Richard Restak este neurolog și fost director al Asociației Americane Neuropsihiatrice, a ținut prelegeri despre creier și comportament în numeroase locuri, de la Pentagon și până la NASA, iar între timp a scris peste 20 de cărți despre creierul uman.

Lapsusurile, cea mai comună îngrijorare a celor de peste 55 de ani

Cea mai recentă lucrare a sa, „The Complete Guide to Memory: The Science of Strengthening Your Mind”, s-a concentrate pe teama nespusă pe care o resimțim cu toții atunci când nu ne găsim ochelarii de citit sau telefonul.

„Astăzi în America, oricine cu vârstă de peste 50 de ani trăiește cu teama marelui A”, scrie neurologul. Lapsusurile sunt, explică Restak, cea mai comună îngrijorare a celor de peste 55 de ani, chiar dacă mare parte din ceea ce descriu pacienții medicilor nu reprezintă un motiv real de temere.

Atunci când ieși dintr-un magazin și nu îți amintești unde ai parcat mașina, spre exemplu, asta este ceva perfect normal. Cel mai probabil, nu te concentrai atunci când ai parcat, astfel că locul în care ai lăsat mașina nu a fost codificat cum trebuie în creier. Atunci când uiți pentru ce ai intrat într-o cameră, acesta este un semn că ești ocupat sau preocupat cu alte lucruri.

Citește mai mult: https://www.descopera.ro/stiinta/20154285-sfaturile-unui-neurolog-pentru-prevenirea-alzheimer-nu-mai-bea-citeste-si-ai-grija-de-auzul-tau

Vezi si

Top 10 concepte și paradoxuri uimitoare din fizica cuantică

La scară microscopică, legile fizicii clasice formulate de Newton încetează să mai funcționeze. În lumea …