„Toți copiii sunt copii”, ateliere în școlile din Bârlad privind incluziunea copiilor cu dizabilități

Echipa Asociației „Bună Ziua, Copii din România” (BZCR) formată dintr-un asistent social, un psiholog și voluntari, a organizat în luna noiembrie, în zece unități de învățământ din Bârlad, ateliere privind incluziunea copiilor cu dizabilități. Aceste activități fac parte din cadrul proiectului „Toți copiii sunt copii”, proiect realizat cu sprijinul CLM Bârlad și al primăriei.

Atelierele le-au dat copiilor prilejul de a socializa, de a lucra în echipe, de a se cunoaşte unul pe altul şi de a identifica ceea ce au în comun şi ceea ce-i diferențiază de colegii lor cu CES. Activitățile organizate au oferit copiilor o imagine pozitivă despre persoanele cu dizabilități și au reprezentat un prim pas care să vină în sprijinul incluziunii copiilor cu CES și în întâmpinarea nevoii acestora de a fi acceptați de către colegii lor. De asemenea, în fiecare unitate școlară a fost amenajat un colț al proiectului în care a fost amplasat un panou cu afișul și mascota proiectului, precum și lucrările realizate de copii în timpul activităților.

Citește mai mult: https://www.vremeanoua.ro/toti-copiii-sunt-copii-ateliere-in-scolile-din-barlad-privind-incluziunea-copiilor-cu-dizabilitati-foto/

Vezi si

Pericol în caz de incendiu! Șoferii care blochează hidranții pot întârzia intervenția pompierilor

O mașină parcată în locul nepotrivit poate deveni un obstacol major în lupta cu flăcările. …

Lasă un răspuns