
Piața Civică din Vaslui va găzdui astăzi, de la ora 16:00, un concert umanitar dedicat profesorului Bogdan Constantin Spuză. Pe scenă vor urca artiștii vasluieni Lili Ciortan, Loredana Colotin, Teodora Panainte, Viviana Bulugu, Ioana Stoleru, Sidonia Hurdubaia, precum și trupele locale Policrom și Cla’sick. Toți banii strânși din donații vor ajunge la profesorul Spuză, pentru a acoperi o parte din cheltuielile necesare tratamentului pe care îl urmează în Italia. Acesta a fost operat, zilele trecute, însă, potrivit organizatorilor concertului, va mai suferi o intervenție, tot în Italia, peste câteva luni. “Intervenția pe care a suferit-o zilele trecute a durat trei ore. A fost stres mult și panică pentru că în primă fază nu puteau intra pe vena înfundată 100%, dar într-un final, slavă lui Dumnezeu, au reușit și s-a încheiat cu bine. De acum urmează recuperări multe și să sperăm că nu o să apară complicatii. Să fii puternic în continuare, Bogdan! Ce a fost mai greu a trecut. Noi toți suntem alături de tine”, a transmis un apropiat al profesorului pe grupul de Facebook dedicat sprijinirii cauzei acestuia.
Citește mai mult: https://www.vremeanoua.ro/concert-umanitar-in-piata-civica-din-vaslui-o-noua-sansa-la-viata-pentru-profesorul-bogdan-constantin-spuza/
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad