duminică, 13 septembrie , 2026

Patul, marca Zamfir, de neprețuit pentru chestorul corupt din lotul “Munteanu”. Judecătorii l-au evaluat la 3 ani, trei luni și 3 zile de pușcărie

Un pat de frasin avea să devină celebru în 2015 și a fost mobilul care a contribuit la arestarea unui chestor corupt din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), venit la Vaslui să pună batista pe țambal la ilegalitățile semnalate în Biroul Rutier Vaslui, condus la acea vreme de Iulian Munteanu. Săptămâna trecută judecătorii l-au “evaluat”, iar valoarea sa e aproape inestimabilă: contravaloarea a trei ani, trei luni și trei zile de pușcărie. Povestea patului, dar mai ales cum acesta a contribuit la depistarea unei rețele de polițiști corupți de la Rutieră a devenit publică de abia după aflarea sentinței date de Tribunalul Vaslui în cazul dosarului “Munteanu”. Judecătorii l-au condamnat și pe omul de afaceri care a confecționat patul la închisoare cu suspendare, pentru “cumpărare de influență” și pentru “fals în înscrisuri sub semnatură privată”. În stabilirea sentinței, judecătorii au mai ținut cont de faptul că procurorii au dovedit că Cristian Marius Zamfir, proprietarul firmei de mobilă, conlucra îndeaproape cu Iulian Munteanu, fie pentru un branșament de gaz, de apă sau electricitate. Mai mult, când omul de afaceri a fost implicat într-un accident, “fratele” Munteanu l-a “servit” prompt, salvându-i permisul. Pentru toate aceste fapte, patronul firmei de mobilă a primit 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani și obligat să plătească aproximativ 2.600 de lei, cheltuieli judiciare, și să efectueze 90 de zile de muncă în folosul comunității.

Citește mai mult: https://www.vremeanoua.ro/patul-marca-zamfir-de-nepretuit-pentru-chestorul-corupt-din-lotul-munteanu-judecatorii-l-au-evaluat-la-3-ani-trei-luni-si-3-zile-de-puscarie/

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …