A inceput Postul Pastelui

Pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici începe astăzi Postul Paştelui, perioadă de pregătire de șapte săptămâni pentru sărbătoarea Învierii Domnului.

Credincioșii care ţin post aleg să se abţină de la alimentele de origine animală, cum ar fi carne, lapte, ouă, dar şi de la distracţii.

În Postul Mare sunt doar două dezlegări la peşte: pe 25 martie – de Bunavestire, şi în duminica Floriilor, pe 13 aprilie.

De-a lungul generațiilor, această perioadă a fost însoțită de numeroase tradiții și superstiții, menite să aducă belșug, sănătate și protecție divină.

În Săptămâna Patimilor, credințele populare devin și mai stricte. Se spune că cei care țin post negru în Vinerea Mare vor fi protejați de boli și necazuri tot anul. În multe zone ale țării, oamenii evită să spele rufe sau să facă treburi gospodărești în această zi, pentru a respecta simbolismul momentului.

Prima zi de post are o semnificație aparte. Se crede că cei care încep postul trebuie să-l ducă la bun sfârșit, altfel riscă să aibă parte de dificultăți pe parcursul anului. De asemenea, există obiceiul ca în această zi să nu se consume nimic până la apusul soarelui, pentru a atrage binecuvântări. Alte tradiții populare recomandă consumul de miere și nuci în prima zi, considerându-se că acestea vor aduce un an dulce și lipsit de griji.

În prima săptămână a Postului Mare, de luni până joi, în biserici va fi oficiat Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Vezi si

Navă care se îndrepta spre Constanța, lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați

Nava Contship Jet, care se îndrepta spre Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați.