Lacul de la Solesti va fi modernizat prin PNRR

Licitatii pentru modernizarea mai multor lacuri piscicole.

Nu mai puțin de 32 de oferte, unele venite din partea unor asocieri de până la 7 firme, concurează pentru reabilitarea a 13 acumulări de apă din țară. Trei dintre acestea se află „în curtea” Administrației Bazinale de Apă Iași-Bârlad: două în Vaslui și una în Iași.

5 oferte sunt pentru acumularea din comuna ieseana Lețcani, pe râul Voinești, în apropierea localității Cucuteni.

Pentru Lacul Solești (pe râul Vaslui) s-au înscris șase ofertanți, la fel de mulți câți și-au anunțat participarea pentru cealaltă acumulare administrată de ABA Prut-Bârlad în județul Vaslui, cea de la Căzănești, pe râul Stavnic.

Toate cele 13 acumulări intră într-un proiect pentru care Administrația Națională Apele Române a obținut finanțare prin Planul de Redresare și Reziliență.

Licitația are o valoare estimată totală de 673 de milioane de lei.

Cel mai scump lot vizează acumularea Leșu, județul Bihor (112,4 milioane de lei), în vreme ce lotul Solești a fost evaluat la 58 de milioane. Prima etapă a evaluării celor 32 de oferte depuse, cea tehnică, ar urma să se încheie în iunie.

 

Vezi si

Navă care se îndrepta spre Constanța, lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați

Nava Contship Jet, care se îndrepta spre Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați.