vineri, 30 octombrie , 2026

Ministrul Mediului demontează zvonurile: „Interzicerea centralelor de apartament, un fake news la nivel european

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a respins ferm informațiile vehiculate în mediul online privind o presupusă interdicție impusă de Uniunea Europeană asupra centralelor de apartament.

În cadrul unui interviu acordat postului Prima TV, aceasta a calificat drept „fake news” scenariul conform căruia UE ar fi emis o decizie de interzicere a instalării acestor sisteme de încălzire.

„Este fake news. Pe partea de mediu, cel puțin, există niște platforme foarte ocupate să dea dezinformări, nu doar în România, ci la nivel european,” a declarat Buzoianu, subliniind că nu există nicio normă legală care să impună statelor membre o astfel de interdicție.

Ministrul a menționat că au existat discuții la nivel european legate de eficiența energetică și de tranziția către surse de energie mai prietenoase cu mediul, însă nicio reglementare oficială nu a fost adoptată în acest sens. Totodată, a atras atenția asupra pericolului generat de răspândirea unor astfel de informații false, care pot amplifica temeri nejustificate și pot fi exploatate electoral de mișcările extremiste.

Vezi si

A încălcat ordinul de protecție chiar în ziua emiterii! Bărbat din Vaslui, arestat preventiv pentru 30 de zile

Un bărbat de 32 de ani din comuna Ivănești, județul Vaslui, a ajuns în arest …