Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) trage un semnal de alarmă în legătură cu o campanie periculoasă de apeluri telefonice frauduloase desfășurată în numele Poliției de Frontieră. Potrivit avertismentului publicat pe pagina oficială a instituției, cetățenii sunt contactați de pe numere necunoscute și primesc mesaje preînregistrate, în limba engleză, care susțin că ar fi implicați într-un dosar și că le-au fost sustrase datele personale.

Ulterior, apelatul este îndemnat să apese o tastă pentru a fi redirecționat către un pretins „ofițer de caz” – o etapă ce face parte din tentativa de fraudă. DNSC atrage atenția că aceste apeluri sunt false și subliniază importanța unei reacții prudente din partea cetățenilor.
Pentru a preveni compromiterea datelor personale sau financiare, instituția recomandă:
- să nu fie furnizate informații prin telefon, în urma apelurilor nesolicitate;
- să nu se interacționeze cu meniul vocal sau apelantul necunoscut;
- să fie raportate imediat tentativele suspecte autorităților competente.
Specialiștii DNSC reamintesc faptul că Poliția de Frontieră Română nu contactează telefonic cetățenii pentru a comunica implicarea într-un dosar și nu solicită date personale prin această metodă.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.