Cheloo, implicat într-un incident controversat la Catedrala Mântuirii Neamului. Posibil consum de substanțe interzise

Rapperul Cheloo, membru al trupei Paraziții, a fost implicat marți într-un incident în curtea Catedralei Mântuirii Neamului, unde a fost testat de polițiști pentru consum de alcool și droguri, în urma unui comportament considerat recalcitrant. Artistul ar fi parcat mașina în zona lăcașului de cult și a refuzat să părăsească locul, declanșând intervenția forțelor de ordine.

Potrivit autorităților, testul DrugTest a indicat un posibil consum de substanțe interzise, în timp ce alcoolemia a fost negativă. Cheloo a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice care vor clarifica dacă a consumat droguri.

Într-o reacție transmisă pentru colegii de la Digi24, artistul a negat orice consum de alcool sau droguri, explicând că venise „să cumpere o iconiță” și să schimbe bani. A admis că nu și-a dat seama că nu era permis accesul cu mașina în parcarea bisericii. „Nu-mi mai aduc aminte… Nu am condus sub influența alcoolului, nu am condus sub influența substanțelor interzise”, a spus Cheloo.

Vezi si

Navă care se îndrepta spre Constanța, lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați

Nava Contship Jet, care se îndrepta spre Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați.