Un studiu realizat de organizația Salvați Copiii arată că fenomenul de bullying se manifestă încă de la vârste fragede, inclusiv în grădinițe. Opt din zece educatori afirmă că au în clasele lor preșcolari care au fost supuși insultelor sau comportamentului agresiv, iar în majoritatea cazurilor, sursa acestui comportament este mediul familial.
![]()
Psihologii avertizează că bullying-ul la vârste mici poate afecta grav dezvoltarea socială și emoțională a copiilor, influențând inclusiv performanța academică. Lipsa empatiei, incapacitatea de a gestiona emoțiile și expunerea excesivă la ecrane sunt factori care contribuie la apariția comportamentelor agresive.
„Am văzut mulți copii care, chiar în prezența părinților, stau cu ochii în telefon. Cred că de acolo începe lipsa de control”, spune o mamă intervievată. Alte mărturii vorbesc despre limbaj vulgar, violență fizică și imitarea comportamentelor agresive între copii.
Andreea Negrea, directoarea Grădiniței nr. 8 din Târgu Jiu, subliniază importanța diferențierii între conflictele obișnuite și cazurile de bullying. „Educatoarele discută cu părinții ori de câte ori apar incidente, iar consilierea săptămânală este esențială pentru prevenție”, a precizat aceasta.
Lidia Bârsanu, psiholog în cadrul DGASPC Gorj, atrage atenția că intervenția adultului este crucială: „Copiii nu au resursele necesare pentru a gestiona astfel de situații. O intervenție rapidă poate salva viața unui copil mai târziu.”
Studiul Salvați Copiii pune accent pe responsabilitatea părinților în formarea comportamentului copiilor și pe necesitatea implicării active a cadrelor didactice în prevenirea și combaterea bullying-ului încă din primii ani de viață.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.