duminică, 13 septembrie , 2026

Mesaje amenințătoare primite de instituții din Vaslui. Poliția a demarat verificări

În noaptea de 23 spre 24 septembrie 2025, mai multe instituții din județul Vaslui au fost ținta unor mesaje cu caracter amenințător, transmise pe adresele oficiale de e-mail. Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat cu privire la aceste incidente și a demarat imediat verificări specifice pentru a stabili natura și gravitatea situației.

Potrivit primelor informații obținute în urma investigațiilor preliminare, nu există indicii care să confirme că amenințările ar fi reale. Cu toate acestea, autoritățile tratează cu maximă seriozitate orice sesizare de acest tip.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, în colaborare cu celelalte structuri de ordine și siguranță publică, acționează constant pentru menținerea unui climat de securitate, cu o atenție sporită în zona unităților de învățământ.

Reprezentanții instituției au subliniat că siguranța cetățenilor rămâne o prioritate, iar orice potențial risc este analizat cu responsabilitate și promptitudine. Ancheta este în desfășurare.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.