Primăria Bârlad reduce tarifele și introduce abonamente pentru parcări. Vasluiul rămâne în urmă, fără opțiuni similare pentru șoferi.

În timp ce autoritățile din Bârlad se pregătesc să adopte măsuri care vor ușura considerabil viața șoferilor, municipiul Vaslui continuă să funcționeze cu un sistem de parcare limitat, fără abonamente și cu tarife ”cam mari” dacă e să cităm vocile cetățenilor.
Conform unui proiect ce urmează să fie dezbătut în ședința Consiliului Local Bârlad din 28 octombrie, tariful orar pentru parcările publice va fi redus de la 3 lei la 2 lei, iar șoferii vor putea opta pentru abonamente săptămânale de 40 lei și lunare de 120 lei, precum și pentru o taxă de 10 lei/zi pentru parcări de lungă durată. În plus, programul de taxare va fi restrâns la intervalul luni–vineri, între orele 08:00–16:00, iar în weekend parcarea va fi gratuită.
Totodată, autoritățile bârlădene propun transformarea parcării din spatele Primăriei în spațiu public, cu aceleași condiții de taxare. Pe ordinea de zi figurează și un proiect privind scutirea anumitor categorii de autoturisme de la plata parcării, ce urmează să fie votat de consilieri.
Ce se întâmplă la Vaslui?
Deși sistemul de plată a parcărilor stradale din Vaslui a devenit funcțional începând cu 1 octombrie 2025, nu există încă opțiuni de abonamente pentru șoferii care folosesc frecvent parcările publice. Plata se face exclusiv la parcometre, prin aplicația Vaslui Parking sau prin SMS, cu un tarif fix de 3 lei/oră, iar programul de taxare este de luni până vineri, între orele 08:00–17:00.
În lipsa unor abonamente sau a unor tarife diferențiate, șoferii vasluieni sunt nevoiți să achite integral fiecare oră de parcare, ceea ce generează nemulțumiri, mai ales în rândul celor care lucrează în zonele centrale sau au activități zilnice în oraș.
Apel către Primăria Vaslui
Exemplul Bârladului ar trebui să fie un semnal clar pentru autoritățile din Vaslui. Introducerea abonamentelor și revizuirea programului de taxare ar putea reduce presiunea financiară asupra șoferilor și ar aduce mai multă predictibilitate în utilizarea spațiilor de parcare.
În lipsa unor măsuri similare, Vasluiul riscă să rămână în urma Bârladului, care își modernizează sistemele de administrare a parcărilor. Rămâne de văzut dacă Primăria Vaslui va include aceste aspecte pe agenda viitoarelor ședințe ale Consiliului Local.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.