sâmbătă, 31 octombrie , 2026

Munca la negru persistă: amenzi de peste 374.000 lei aplicate în noiembrie

Deși legislația a fost mult îmbunătățită, iar amenzile sunt considerabile, fenomenul muncii nedeclarate continuă să fie prezent. În luna noiembrie 2025, inspectorii de muncă au desfășurat 108 controale, în urma cărora au fost sancționați 40 de angajatori, fiind aplicate 58 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 374.500 lei.

Pentru neconformitățile constatate, au fost dispuse 194 de măsuri de intrare în legalitate. Situația cea mai gravă a vizat munca nedeclarată: 11 angajatori au fost prinși pe picior greșit, iar 15 persoane au fost identificate ca prestând activități fără forme legale. Pentru fiecare persoană, angajatorii au primit amenzi de 20.000 lei, valoarea totală ridicându-se la 290.000 lei.

În paralel, inspectorii Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă au constatat 143 de neconformități, sancționând 42 de angajatori și aplicând tot atâtea sancțiuni contravenționale.

Tot în noiembrie, angajatorii au raportat 8 evenimente de muncă în care au fost implicați lucrători, cazuri aflate în cercetare pentru stabilirea caracterului lor.

Vezi si

A încălcat ordinul de protecție chiar în ziua emiterii! Bărbat din Vaslui, arestat preventiv pentru 30 de zile

Un bărbat de 32 de ani din comuna Ivănești, județul Vaslui, a ajuns în arest …