După o așteptare de trei decenii, punctul de control Rudozem–Xanthi de la granița dintre Bulgaria și Grecia a fost inaugurat oficial pe 20 februarie 2026. Noul punct de trecere scurtează drumul spre Marea Egee și oferă românilor o alternativă mai rapidă pentru vacanțele de vară în Thassos și chiar spre unele zone din Halkidiki.

Până acum, cea mai utilizată rută era prin Makaza, pe traseul Giurgiu – Veliko Târnovo – Stara Zagora – Haskovo – Makaza – Xanthi. Odată cu deschiderea punctului Rudozem–Xanthi, turiștii au la dispoziție o nouă poartă de acces prin Munții Rodopi, care le poate reduce timpul de călătorie.
Construcția punctului de frontieră a fost finalizată încă din 2021, dar inaugurarea a fost amânată din cauza procedurilor birocratice și a întârzierilor în realizarea drumului pe partea greacă, până la satul Dimari. Proiectul a fost planificat încă din anii ’90, în baza unui acord între Bulgaria și Grecia, dar a fost concretizat abia acum, după aderarea Bulgariei la Schengen și la zona euro.
Pasul Belomorski, cunoscut istoric ca Elige, a fost timp de secole o rută comercială între Bulgaria și Tracia. Închis în 1944, redeschiderea lui sub forma punctului de frontieră Rudozem–Xanthi marchează un moment simbolic pentru cooperarea regională și pentru turismul balcanic.
Românii care aleg Grecia ca destinație de vacanță vor putea profita de această nouă rută, care promite să devină una dintre cele mai populare variante de acces spre litoralul elen.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.