Doi inculpați arestați preventiv pentru tentativă de omor la Pungești

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a anunțat că, la 27 aprilie 2026, procurorul de caz a solicitat Tribunalului Vaslui arestarea preventivă a doi inculpați, dintre care unul recidivist, cercetați pentru tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Incidentul s-a produs pe 23 aprilie 2026, în jurul orei 18:30, pe drumul public din satul Toporăști, comuna Pungești. Pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, inculpații P.C.I. și C.A. au agresat violent persoana vătămată C.I., aplicându-i 36 de lovituri cu pumnii și picioarele, în special în zona capului. Victima a suferit leziuni ce necesită între 35 și 40 de zile de îngrijiri medicale.

Tribunalul Vaslui a admis solicitarea Parchetului și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile. Pentru identificarea și prinderea autorilor, precum și pentru administrarea probelor, Parchetul a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul Investigații Criminale.

Parchetul precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive sunt etape ale urmăririi penale reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop buna desfășurare a procesului. Aceste măsuri nu înfrâng principiul prezumției de nevinovăție.

Vezi si

Navă care se îndrepta spre Constanța, lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați

Nava Contship Jet, care se îndrepta spre Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați.