Un dispozitiv medical esențial pentru salvarea de vieți a fost montat ieri în Piața Traian din Vaslui: un defibrilator semi-automat extern, accesibil oricărei persoane, chiar și fără pregătire medicală. Aparatul poate fi folosit în caz de stop cardio-respirator și are rolul de a crește șansele de supraviețuire până la sosirea echipajelor specializate.

Instalarea defibrilatorului la Vaslui a fost posibilă printr-un program național lansat de Crucea Roșie Română, în parteneriat cu NEPI Rockcastle, care presupune amplasarea a 22 de astfel de dispozitive în 18 localități din țară, în zone cu trafic intens. Primul aparat a fost montat pe 13 mai 2026 în București, iar Vasluiul se numără printre primele orașe beneficiare.
Prezent la inaugurare, primarul Lucian Braniște a subliniat importanța colaborării cu Crucea Roșie filiala Vaslui: „Facem un pas important și vital pentru sănătatea publică. Dispozitivul este sigur și gândit pentru a fi folosit de orice cetățean. Aparatul va ghida vocal utilizatorul pas cu pas, sprijinind eforturile de salvare până la preluarea pacientului de către ambulanță.”
Defibrilatorul semi-automat extern analizează starea pacientului și decide dacă este necesar un șoc electric pentru repornirea inimii. În caz contrar, utilizatorul trebuie să continue manevrele de resuscitare până la sosirea paramedicilor. Reprezentanții Crucii Roșii atrag atenția că aparatul trebuie folosit cu maximă responsabilitate și exclusiv în situații medicale reale de urgență.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.