duminică, 13 septembrie , 2026

Acțiuni de amploare ale polițiștilor vasluieni: peste 500 de persoane legitimate și sancțiuni de 70.000 lei

La sfârșitul săptămânii trecute, în perioada 21–23 mai 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune din județ, pentru prevenirea infracționalității, combaterea furturilor de animale și verificarea respectării legislației privind deținerea câinilor periculoși sau agresivi.

Operațiunile au fost coordonate de Serviciul de Ordine Publică și s-au derulat în comunele Iana, Perieni, Codăești și Stănilești, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui. La misiuni au participat peste 90 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, combaterea criminalității economice și protecția animalelor.

Rezultatele acțiunilor

• Au fost controlați peste 60 de agenți economici.
• Au fost legitimate peste 500 de persoane și verificate mai mult de 250 de vehicule.
• Polițiștii au instruit 95 de deținători de animale și au verificat 55 de câini.
• Au fost distribuite peste 300 de pliante cu recomandări preventive.

Sancțiuni și măsuri

• În total, au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 70.000 lei.
• Cele mai multe sancțiuni (61) au vizat abateri la regimul rutier.
• Alte 23 au fost pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și tulburarea ordinii publice.
• 16 sancțiuni au vizat nerespectarea normelor sanitar-veterinare și privind siguranța alimentelor.
• 12 sancțiuni au fost aplicate pentru gestionarea necorespunzătoare a câinilor fără stăpân.
• O sancțiune a vizat regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

În timpul acțiunilor au fost constatate patru infracțiuni, iar polițiștii au reținut două permise de conducere, patru certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.