Sportul din municipiul Vaslui primește un nou impuls financiar. Primăria Vaslui va acorda în 2026 finanțări nerambursabile în valoare de aproape 300.000 de lei pentru susținerea proiectelor sportive de interes local, după evaluarea dosarelor depuse în cadrul programului destinat activităților non-profit.

În total, 15 structuri sportive au fost declarate eligibile și vor beneficia de sprijin financiar pentru desfășurarea activităților și implementarea proiectelor propuse. O singură solicitare, cea depusă de Sporting Club Phoenix Team, nu a îndeplinit condițiile necesare și a fost respinsă.
Cea mai mare sumă va ajunge la ACS Samat, club de culturism care va primi aproape 27.000 de lei. Printre beneficiarii celor mai consistente finanțări se numără și Real Junior Vaslui, cu aproape 25.000 de lei, ACS Liga de Est, cu peste 23.000 de lei, AJ Handbal Club Vaslui, cu peste 22.000 de lei, precum și cluburile de karate Kensei și Budokan, fiecare cu finanțări ce depășesc 20.000 de lei.
Și cluburile de fotbal vor beneficia de fonduri importante. Pe lista finanțărilor se regăsesc Standard Vaslui, Ivacec Vaslui, Star Junior și Tigers Vaslui, alături de Real Junior, cu sume cuprinse între aproximativ 16.000 și 25.000 de lei.
De asemenea, vor primi finanțare Sergentul Vaslui, Tenis Club Vaslui, Athletic Vaslui și Kid Joy Vaslui, pentru dezvoltarea activităților sportive și implicarea tinerilor în competiții și programe de pregătire.
Prin acest program de finanțare nerambursabilă, administrația locală urmărește să încurajeze performanța sportivă, să sprijine activitatea cluburilor din municipiu și să promoveze un stil de viață activ în rândul comunității.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.