Părinții au început mai devreme pregătirile pentru noul an școlar, iar magazinele de rechizite sunt deja pline de cumpărători. Deși mulți pleacă de acasă cu un buget stabilit, suma finală ajunge adesea să fie mai mare, mai ales atunci când copiii își aleg ghiozdane, haine sau rechizite inspirate de personajele și brandurile preferate.

Un set complet de rechizite, ales din gama economică, poate ajunge la aproximativ 500 de lei. La această sumă se adaugă însă produsele pe care copiii și le doresc, de la ghiozdane și penare până la caiete și accesorii cu personaje sau teme populare.
Unii părinți spun că au încercat să stabilească limite clare. Alții recunosc că au depășit bugetul inițial pentru a le face pe plac celor mici.
„Mi-am luat acuarele și o planșetă, mi-am luat astea și trolerul acesta, fiindcă o să am multe caiete”, povestește un copil.
Pentru unele familii, cheltuielile au ajuns deja la 1.500 de lei, în timp ce altele încearcă să se limiteze la câteva sute de lei și să cumpere doar strictul necesar.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.