19 zile de vacanță pentru elevi de sărbători. Când se întorc copiii la școală în ianuarie

Șase zile libere legale în perioada sărbătorilor

În această perioadă sunt prevăzute și șase zile de sărbătoare legală, potrivit Codului muncii:

  • 25 decembrie – prima zi de Crăciun;
  • 26 decembrie – a doua zi de Crăciun;
  • 1 ianuarie – prima zi a Anului Nou;
  • 2 ianuarie – a doua zi a Anului Nou;
  • 6 ianuarie – Boboteaza;
  • 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Pentru elevi, aceste zile nu se adaugă vacanței, ci sunt deja cuprinse în perioada 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027.

Cât durează următorul modul de școală

După vacanța de iarnă, modulul al treilea începe luni, 11 ianuarie 2027. Acesta se poate încheia pe 12, 19 sau 26 februarie, în funcție de săptămâna de vacanță stabilită de fiecare inspectorat școlar.

Astfel, pentru elevi, modulul al treilea va avea o durată de cinci, șase sau șapte săptămâni.

Următoarea vacanță va fi cea mobilă, cunoscută drept „vacanța de schi”, programată în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027. Săptămâna exactă este stabilită de fiecare inspectorat școlar, după consultarea elevilor, părinților și cadrelor didactice.

Perioada aleasă pentru această vacanță trebuie să fie comunicată de fiecare unitate de învățământ în structura detaliată a anului școlar.

Așadar, elevii vor încheia cursurile înainte de Crăciun și vor reveni în bănci abia pe 11 ianuarie 2027, după o pauză de 19 zile.

Vezi si

Din Vaslui, la „Românii au talent”, apoi la Berlin: Rareș Trufea debutează în străinătate cu un recital solo la Mendelssohn-Remise

Un tânăr din Vaslui urcă sâmbătă pe o scenă din capitala Germaniei. Pianistul Rareș Trufea …

Comments are closed.