miercuri, 14 octombrie , 2026

Accident rutier în comuna Ștefan cel Mare: două persoane au ajuns la spital după impactul dintre un autoturism și o autoutilitară

Două persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier produs luni seara, pe raza comunei Ștefan cel Mare, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. Apelul de urgență a fost declanșat automat de sistemul eCall al autoturismului, în momentul impactului.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Vaslui, un echipaj EPA de la Stația de Pompieri Negrești și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, în urma evaluării medicale, două dintre persoanele implicate au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Vaslui.

Victimele, o femeie de 37 de ani și un bărbat de 25 de ani

Femeia în vârstă de 37 de ani, aflată la volanul autoturismului, a suferit politraumatisme și a fost preluată de un echipaj SAJ Vaslui.

Cea de-a doua victimă este un bărbat de 25 de ani, pasager în autoutilitară, care a suferit un traumatism toracic. Acesta a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ Negrești și a fost transportat la spital.

Șoferul autoutilitarei nu a avut nevoie de asistență medicală.

Polițiștii fac cercetări

Polițiștii au demarat verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

Sistemul eCall, care a declanșat automat apelul de urgență în urma impactului, permite transmiterea unei alerte către serviciile de intervenție în cazul unui accident rutier grav.

Vezi si

4,5 milioane de lei, mutate din bugetul pe 2027 în cel pe 2026! Decizie de urgență la Bârlad

O nouă ședință de urgență la Bârlad readuce în discuție modul în care sunt gestionate …

Comments are closed.