Vremea se răcește accentuat! Sunt așteptate temperaturi de până la -6 grade și îngheț la sol

Regiunea Moldovei se pregătește pentru un weekend cu temperaturi scăzute, vânt rece și primele episoade serioase de îngheț. Meteorologii anunță o răcire accentuată, iar valorile termice vor coborî sub pragul de zero grade în timpul nopților.


În cea mai mare parte a regiunii, cerul va fi predominant noros, iar temperaturile maxime se vor situa între 4 și 6 grade Celsius. Vântul va sufla din sector nord-vestic, cu intensificări care vor accentua senzația de frig.
Nopțile vor fi și mai reci, cu minime cuprinse între -2 și -6 grade Celsius. În aceste condiții, sunt așteptate brumă și îngheț la sol, fenomene care pot afecta culturile agricole și vegetația sensibilă la temperaturile negative.
În județul Vaslui, sâmbăta va aduce vreme mohorâtă, cu cer predominant noros și o maximă de aproximativ 6 grade. Precipitațiile vor avea șanse reduse de apariție, însă vântul nord-vestic va menține o senzație accentuată de frig.
Duminică, vremea se va schimba din punctul de vedere al aspectului cerului. Norii se vor retrage, iar soarele va domina peisajul pe parcursul zilei. Chiar și așa, temperaturile vor rămâne modeste, cu maxime în jurul valorii de 8 grade Celsius.

Vezi si

Reforma educației lasă mii de profesori în afara sistemului! Vasluiul pierde peste 190 de cadre didactice

Peste 6.000 de profesori din învățământul gimnazial și liceal au dispărut din statisticile sistemului educațional …