Anul trecut, au fost doar câteva cazuri izolate, acum însă, gripa face ravagii în judeţ. 36 de vasluieni au fost internaţi având afecţiuni compatibile cu gripa.
În ultima săptămână, în judeţul Vaslui s-au înregistrat nu mai puţin de 1.773 de cazuri de infecţii respiratorii. În primul rând, au fost 1.377 de cazuri de viroze, ponderea fiind în rândul copiilor, la grupa de vârstă 5-14 ani, cu 544 de bolnavi. De asemenea, au fost înregistrate 396 de pneumopatii acute, receptivitatea cea mai mare fiind în rândul persoanelor vârstnice.
„A scăzut uşor numărul virozelor şi al pneumopatiilor acute, în schimb se constată o creştere semnificativă a cazurilor prin afecţiuni clinice compatibile cu gripa. Vorbim de 36 de bolnavi, toţi spitalizaţi, ponderea internărilor fiind la grupele de vârstă 15-49 ani şi peste 65 de ani, cu 15, respectiv 12 cazuri spitalizate. Pentru a preveni extinderea infecţiilor respiratorii şi a gripei, reamintim populaţiei importanţa evitării contactului cu persoanele bolnave şi a zonelor aglomerate, evitarea deplasărilor în spaţii deschise şi a expunerII prelungite la frig. De asemenea, recomandăm consumul de alimente bogate în proteine, fructe şi legume”, a declarat Mihaela Topliceanu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui.
Măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii. În cazul alterării stării de sănătate, este necesar să se evite automedicaţia şi se recomandă ca bolnavii să se prezinte la cabinetul medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice.
Sursa: Obiectiv de Vaslui
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
