Andra şi Cătălin Măruţă au anunţat, zilele trecute, prin intermediul paginilor personale de Facebook, că urmează să devină părinţi pentru a doua oară. Mai mult decât atât, ei au anunţat şi sexul următorului membru al familiei: Andra are în pântece o fetiţă.
Vestea că Andra este însărcinată s-a răspândit rapid, însă surpriza cea mai mare a fost că vedeta a reuşit, timp de cinci luni de zile, să ţină secret acest lucru. „Am aşteptat să am siguranţa că totul e în regulă, înainte de a împărţi bucuria asta cu toţi cei dragi. Au ştiut prietenii noştri apropiaţi, familia, dar acum le-am spus-o tuturor“, a spus Andra.
Cătălin Măruţă a scris, pe internet, că fetiţa lor se va naşte în luna iulie şi că a păstrat discreţia deoarece aşa a vrut Andra. “Spre bucuria lui David, de data aceasta vom aduce acasă o fetiţă! Am deja o inimă în plus, o dragoste în plus! E un sentiment extraordinar, aproape imposibil de expus in cuvinte! Vă mulţumesc pentru că mereu sunteţi alături de Andra şi de mine”, a afirmat Măruţă.
După ce au anunţat că vor fi din nou părinţi, Andra şi Cătălin Măruţă au primit multe felicitări din partea fanilor, dar şi din partea vedetelor. Despre faptul că Andra este însărcinată, presa tabloidă scrie de mai bine de un an de zile, însă până acum erau doar zvonuri. De fiecare dată, vedeta a negat, afirmând că, atunci când va fi să fie, ea va face marele anunţ.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad

