Drumurile proaste şi numărul insuficient al maşinilor de salvare sunt principalele probleme cu care se confruntă Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui. Din cauza noroaielor de pe uliţele satelor, se ajunge cu greu la intervenţii, iar în oraşe, gropile din asfalt trimit cu regularitate maşinile în service.
Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui, ne-a declarat că nu ştie cum să mai gestioneze bugetul, şi aşa destul de scăzut: „În fiecare zi sunt astfel de situaţii, când nu reuşim să ajungem la domiciliul celui care ne-a chemat. Intrăm pe uliţele satului cu tractorul, cu căruţa, cu ajutorul primarului şi sătenilor. Coborâm echipamentul de pe ambulanţă şi ne ducem la locul solicitării cu «mijloace neconvenţionale». Suntem în mileniul III, avem pretenţii, iar populaţia are pretenţii de la noi, doar că nu stă în puterea noastră să ajungem la timp la un pacient. Avem acum opt ambulanţe în service, lipsa lor se simte în teren. Scade capacitatea de răspuns a tuturor substaţiilor, iar numărul de intervenţii creşte cu 30-40% pe maşină. Dacă un echipaj tip B ar trebui să aibă cel mult cinci-şase intervenţii pe tură, acum ajunge şi la 12! Echipajele au zile când nu mai reuşesc să coboare de pe maşini”.
Majoritatea maşinilor din parcul auto al SAJ Vaslui au peste 700.000 de km la bord şi fac din ce în ce mai greu faţă numărului tot mai crescut de solicitări.
„61% din parcul auto are o vechime de peste zece ani. O singură ambulanţă de tip B parcurge într-o lună peste 10.000 de km”, a mai spus Aurora Popa.
Pentru ca activitatea să se desfăşoare normal, ar mai fi necesare cel puţin şapte-opt ambulanţe.
Sursa:Obiectiv
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
