Un incendiu violent a izbucnit sâmbătă la una dintre cele mai frumoase mănăstiri din judeţul Vaslui. Flacări uriaşe au înghitit casa de oaspeţi a mănăstirii Moreni. Toate cele aproximativ 15 persoane, turişti şi maici, care se aflau înauntru au iesit înainte ca focul să se extindă.
O maicuţă a dat alarma, în momentul în care a văzut fumul gros în bucatarie şi aşa oamenii s-au salvat la timp. Femei, copii şi barbati, dar şi maici, au iesit din clădirea care, în scurt timp, a început să ardă ca o torţă. Martorii au încercat din rasputeri să limiteze extinderea incendiului cu extinctoare şi galeţi cu apa, însă fără succes. Ghinionul a facut ca în satul Moreni să fie o pană de curent aşa că nici hidranţii nu au funcţionat. Nimeni nu s-a mai putut apropia de clădirea cuprinsă de flăcări până la sosirea pompierilor. Nouă autospeciale cu apă şi spumă şi peste 40 de pompieri au intervenit ore în şir reuşind să limiteze extinderea incendiului. Pierderile sunt uriaşe, spun reprezentanţii mănăstirii.
Clădirea întinsă pe aproximativ 500 de metri pătraţi a fost distrusă în totalitate. Acolo se afla bucătăria mănăstirii, brutăria şi camerele de cazare pentru turişti.Pompierii au ramas în zonă în cursul nopţii pentru a se asigura că pericolul a fost îndepartat în totalitate.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
