duminică, 13 septembrie , 2026

Fermierii vasluieni, în pragul falimentului

Seceta a pârjolit munca agricultorilor din judeţul Vaslui. După ce au investit sume colosale pentru a lucra pământul, dar şi timp cu nemiluita, fermierii s-au trezit cu sute de hectare de culturi distruse. Cu profit zero şi o lipsă acută de bani, agricultorii pun mare preţ pe despăgubirile promise de guvern.

seceta-680x365

 

Vasluiul dispune de unul dintre cele mai mici sisteme de irigaţii din ţară. Practic, agricultura zonei este la mila Domnului. Dacă timpul ţine cu ţăranii, recoltele sunt bune. De altfel, recoltele se datorează suprafeţelor agricole mari, nu performanţelor tehnologiilor moderne.
În ultimele trei luni, judeţul Vaslui s-a confruntat cu o secetă fără precedent. Combinată cu temperaturile caniculare, lipsa apei a provocat o arşiţă care a afectat culturile agricole. S-a ajuns în situaţia în care plantele se usucă şi mor.
Din păcate, ploile din aceste zile vor putea ajuta doar culturile aflate în vegetaţie, restul fiind deja compromise. În momentul de faţă, nici nu se mai pune problema productivităţii, singurul obiectiv fiind acela de a se mai salva câte ceva. Seceta a fost îngreunata şi de lipsa sistemelor de irigaţii. Pentru a mai atenua pagubele produse, autorităţile locale (Consiliul Judeţean, Prefectura Vaslui şi Direcţia pentru Agricultură a Judeţului) au demarat o acţiune de evaluare a calamităţilor.
Grâul a fost cultura cea mai afectată, dar sunt probleme însemnate şi la porumb şi floarea-soarelui. În majoritatea cazurilor, pagubele au o pondere situată între 30 şi 75 la sută din totalul producţiei estimate iniţial. Evident că s-a instalat un sentiment de frustrare în rândul fermierilor.

Printre măsurile preconizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru a-i despăgubi pe agricultori se numără instituirea unei scheme compensatorii de sprijin prin acordarea unui ajutor de minimis şi reducerea impozitelor datorate pe baza normei de venit, în cazul înregistrării de pierderi pe mai mult de 30% din suprafaţele destinate producţiei agricole. O altă măsură luată în calcul este operaţionalizarea fondurilor mutuale care să preia riscurile de secetă şi să despăgubească membrii, utilizând surse financiare comunitare.

La Direcţia pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Vaslui, au fost depuse până în prezent 1.063 de procese verbale pentru constatarea şi evaluarea pierderilor producătorilor agricoli, persoane fizice şi juridice, pentru o suprafaţă de 59.745 de ha, ceea ce reprezintă 15% din suprafaţa agricolă a judeţului. Nivelul valoric estimativ al pierderilor depăşeşte 46 de milioane de lei (780 de lei/ha).

Sursa:Obiectiv

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …