Municipiul Vaslui va beneficia de investiții de aproape 11 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii sportive școlare. Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a anunțat finanțarea a trei proiecte majore, care vor fi implementate prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027.

Cea mai mare investiție, în valoare de 7,83 milioane de euro, este destinată construirii unui internat modern pentru Liceul cu Program Sportiv Vaslui. Noua clădire va asigura condiții moderne de cazare pentru elevii sportivi și va contribui la dezvoltarea performanței sportive. Proiectul are termen de finalizare 31 octombrie 2028.
Tot la Liceul cu Program Sportiv va fi modernizată și sala de sport, printr-o investiție de 1,88 milioane de euro. Lucrările, programate să se încheie până la 31 august 2028, vor îmbunătăți condițiile de pregătire pentru elevi și sportivi, oferindu-le un spațiu adaptat cerințelor actuale.
Al treilea proiect vizează Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, unde va fi construită o nouă sală de educație fizică, în baza unei finanțări de 1,22 milioane de euro. Investiția urmează să fie finalizată până la 30 septembrie 2028 și va crea condiții mai bune pentru desfășurarea activităților sportive și educaționale.
Valoarea totală a celor trei investiții ajunge la 10,93 milioane de euro, acestea reprezentând unele dintre cele mai importante proiecte dedicate infrastructurii sportive școlare din municipiul Vaslui din ultimii ani. Autoritățile estimează că noile investiții vor contribui atât la îmbunătățirea condițiilor de studiu și antrenament pentru elevi, cât și la dezvoltarea sportului de performanță în județ.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.