duminică, 13 septembrie , 2026

Echipa SmileFM

Bărbat din Pungești, reținut pentru uciderea unui câine. Fapta ar fi fost comisă sub influența alcoolului

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au reținut un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Pungești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 9 decembrie 2025, în jurul orei 16.00, pe fondul consumului de …

Citeste mai mult »

Poliția, în școli din tot județul Vaslui: controale, activități preventive și sancțiuni pentru creșterea siguranței elevilor

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a desfășurat, în perioada 8–12 decembrie 2025, o amplă serie de acțiuni dedicate creșterii siguranței în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora. Activitățile au avut ca scop prevenirea faptelor antisociale și protejarea elevilor, fiind derulate în cadrul proiectului „Scoate violența din anonimat”. Acțiunile au fost coordonate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară Vaslui și …

Citeste mai mult »

Harta arborilor din Vaslui, la un click distanță: Registrul Spațiilor Verzi este public și poate fi consultat online

Vasluienii pot afla acum, în detaliu, unde se află cei mai mulți arbori din municipiu, ce specie este fiecare copac, ce dimensiuni are și în ce stare de sănătate se află, consultând Registrul Spațiilor Verzi din municipiul Vaslui. Instrumentul este pus la dispoziția publicului de Garda de Mediu și reprezintă o noutate pentru majoritatea locuitorilor orașului. Potrivit reprezentanților Gărzii de …

Citeste mai mult »

Cinci tineri din Lipovăț, surprinși furând haine din containerele de deșeuri textile din Vaslui

Poliția Locală a municipiului Vaslui a identificat și sancționat cinci tineri, trei băieți și două fete, din comuna Lipovăț, care forțau încuietorile containerelor destinate colectării deșeurilor textile și sustrăgeau hainele depuse de cetățeni. Potrivit reprezentanților Poliției Locale Vaslui, faptele au avut loc în mai multe zone ale municipiului, unde grupul a fost surprins acționând asupra containerelor amplasate pentru colectarea hainelor …

Citeste mai mult »

Vasluiul, din nou printre județele cu cele mai scumpe tarife la apă și canalizare: peste 20 de lei/mc din 2026

Vasluienii vor plăti, începând cu 1 ianuarie 2026, unul dintre cele mai mari tarife la apă potabilă din România. Prețul pe metrul cub va crește de la 9,66 lei, nivel aprobat la începutul acestui an, la 10,33 lei (fără TVA), menținând județul Vaslui în topul național al celor mai scumpe servicii de alimentare cu apă. Alături de tariful pentru canalizare-epurare, …

Citeste mai mult »