duminică, 13 septembrie , 2026

Echipa SmileFM

Se cere demiterea consilierilor lui Dumitru Buzatu

Opoziția din CJ Vaslui cere demiterea de urgență a consilierilor lui Dumitru Buzatu Consilierii din cabinetul fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) au provocat discuții aprinse în cadrul ședinței extraordinare. Liberalul Gheorghe Viziteu, a precizat că în anul 2016 la cabinetul președintelui erau angajați doi consilieri din patru posturi, iar în prezent sunt șase consilieri.            Acesta spune ca prin …

Citeste mai mult »

Demisie la Spitalul de Psihiatrie Murgeni

Managerul Spitalului de Psihiatrie Murgeni din Vaslui a demisionat din functie, după ce la unitatea medicala condusa de acesta, 3 pacienti au murit iar alti 29 au ajuns in spital. Acestia au consumat mancare primita de la Manastirea Floresti, iar la masa de seară, conserve de peşte achiziţionate de reprezentanţii spitalului de la un comerciant din municipiul Bârlad. Pana acum, …

Citeste mai mult »

Ceferiștii au încheiat greva

Greva CFR s-a anulat. Blocul Naţional Sindical informează că, în urma negocierilor dintre conducerea CFR Infrastractură şi conducerea Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV) – s-a ajuns la un acord pentru încetarea conflictului de muncă. Acordul prevede şi semnarea contractului colectiv de muncă începând cu data de 30 noiembrie 2023. Prin urmare, greva anunţată de federatia, afiliată la Blocul Naţional …

Citeste mai mult »

Florin Cîțu a rămas fără imunitate și va fi urmărit penal

Senatul i-a ridicat imunitatea lui Citu Plenul Senatului a aprobat solicitarea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale în cazul fostului premier, senatorul PNL Florin Cîţu, cu 90 de voturi pentru şi două împotrivă. Florin Cîţu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID-19, alături de foştii miniştri USR ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, …

Citeste mai mult »

Foștii parlamentari își păstrează pensiile speciale

 Curtea Constituţională a stabilit că, până la abrogarea lor, pensiile speciale erau un drept legal acordat deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare Curtea a adaugat ca prin retragerea şi eliminarea acestora a fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit. Cu alte cuvinte, foștii senatori și deputați …

Citeste mai mult »

Ziua Națională este sărbătorită de românii din Italia prin promovarea patrimoniului cultural românesc

Grupul „Șezătoare Imola”, format dintr-un colectiv de femei pasionate de tradițiile românești, anunță organizarea unui eveniment cultural de excepție pe data de 1 decembrie, începând cu ora 19:00, la Centro Sociale „La Stalla”, situat pe via Serraglio, 20 B din Imola (regiunea Emilia-Romagna). Înființat acum doi ani, „Șezătoare Imola” a devenit un nucleu de promovare a patrimoniului cultural românesc în …

Citeste mai mult »

Greva generală de la Casele de pensii nu va afecta plățile pe luna decembrie

Plata pensiilor nu este pusă în pericol, deşi salariaţii casele teritoriale de pensii sunt în grevă generală. Conducerea Casei Naţionale de Pensii Publice precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor şi a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie. Cu sprijinul factorilor poştali, plata drepturilor va începe cu data …

Citeste mai mult »