duminică, 13 septembrie , 2026

Controale în Delești: Polițiștii din Vaslui au verificat câinii periculoși și au aplicat sancțiuni de peste 6.200 lei

Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, a desfășurat pe 27 iulie 2025 o amplă acțiune de control în comuna Delești, vizând prevenirea furturilor de animale și verificarea respectării legislației privind câinii periculoși, agresivi și comercializarea acestora, conform Ordonanței de Urgență nr. 55/2002.

În cadrul operațiunii, polițiștii au legitimat 53 de persoane, au verificat 39 de vehicule și 12 exemplare canine, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale ce însumează peste 6.200 de lei. De asemenea, 25 de proprietari de animale au fost reinstruiți cu privire la regimul legal de deținere.

Șapte dintre sancțiuni au vizat încălcări ale H.G. 984/2005 privind normele sanitare veterinare și siguranța alimentelor.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.