La nivel national, aproape 50% dintre cetățenii cu drept de vot și-au manifestat opțiunea electorală la alegerile locale, iar mai bine de jumătate au votat la scrutinul europarlamentar. În București, participarea la vot a fost de 29,4%. Cele mai mari rate de prezență la urne s-au înregistrat în județele Olt, Sălaj, Giurgiu, Vâlcea și Gorj, 38% în timp ce cele …
Citeste mai mult »Tag Archives: alegeri locale
Alegeri locale in regiunea Nord Est
Rezultatele parțiale la alegerile locale vor fi anunțate în cursul acestei zile. Partidele politice realizează, în prezent, o numărătoare paralelă, iar în unele municipii reședință de județ din regiunea Moldovei sunt deja indicii temeinice privind rezultatul scrutinului. La Iași, până la această oră, numărătorile îl dau câștigătoar pe actualul primar, Mihai Chirica, de la PNL. Potrivit numărătorilor paralele efectuate de …
Citeste mai mult »Judetul Vaslui, cea mai slaba prezenta la vot din tara
La nivel național, județul Vaslui înregistrează una dintre cele mai slabe prezențe la vot, în special la europarlamentare. Dacă ne raportăm la alegerile din anii trecuți, este foarte probabil că tendință se va manifesta pe parcursul întregii zile. La alegerile europarlamentare, prezența la vot în județ a fost, de dimineață, la ora 10:00, mult sub media națională, de 8,8%, și …
Citeste mai mult »Aproape 60% dintre cetățeni declară că vor vota în mod sigur la alegerile din 9 iunie
Alianța PSD-PNL este creditată cu 46,6% din intențiile de vot la alegerile europarlamentare, AUR cu 16,7%, iar Alianța Dreapta Unită cu 13,8 procente, conform unui sondaj realizat de INSCOP Față de luna trecută, PSD-PNL câștigă aproape trei procente, Alianța Dreapta Unită crește un procent, în timp ce AUR și SOS România pierd cumulat aproximativ șase procente. Aproape 60% dintre cetățeni …
Citeste mai mult »Incep inscrierile listelor pentru alegerile locale
Perioada înscrierii listelor pentru primari, președintele Consiliului Județean și pentru mandatele de consilieri debutează mâine, 16 aprilie, și se termină exact în ajunul minivacanței din pragul lunii mai, respectiv până pe 30 aprilie inclusiv. Ultima zi de contestare a candidaturilor (sau a respingerii lor) este 3 mai, potrivit calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale. Contestațiile trebuie să fie soluționate în …
Citeste mai mult »Au început înscrierile pentru observatori la alegerile locale și europarlamentare
Persoanele care doresc să se înscrie ca observatori la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie pot face acest lucru prin completarea unui formular care va fi descărcat de la adresa www.votcorect.ro . Termenul limită pentru înscrieri este 31 mai pentru persoanele cu domiciliul în țară, respectiv 29 mai pentru cele din străinătate. Potrivit legii, persoanele care doresc să devină …
Citeste mai mult »Partidul presedintei Maia Sandu nu a castigat niciun mandat de primar
Partidul de guvernământ din Republica Moldova, Partidul Acţiune şi Solidaritate, al preşedintei Maia Sandu, nu a câştigat niciun mandat de primar în cele 11 municipii ale ţării în care au avut loc alegeri locale.. După ce în primul tur a pierdut Chişinăul, dar şi municipiile Cahul, Hînceşti, Orhei, Soroca şi Străşeni, PAS a pierdut, în turul al doilea al alegerilor …
Citeste mai mult »