Guvernul a declarat ziua de joi, 7 august, zi de doliu național, în memoria fostului președinte Ion Iliescu. Acesta a încetat din viață la vârsta de 95 de ani, în urma unui cancer pulmonar. Funeraliile se vor desfășura pe parcursul a două zile, la Palatul Cotroceni, și vor include momente religioase, militare și omagii oficiale. Astfel, miercuri, 6 august: Ora …
Citeste mai mult »Tag Archives: doliu national
Preafericite Daniel, mi-ar fi plăcut să te dai jos din Mercedesul cu scaune încălzite și să mângâi pe creștet mamele care-și caută copiii!
Pentru că tot suntem un popor creştin, iar bisericile sunt de infinit mai numeroase decât spitalele deoarece creştinismul a ajuns pe meleagurile noastre înaintea medicinii (aşa zic drept-credincioşii!), ne întrebăm, retoric, unde erau cohortele de popi în dimineaţa producerii dramei de la Colectiv, dramă în care 29 de tineri şi-au pierdut viaţa şi alţii se află în agonie. Unde erau apostolii …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad