Așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți, și în anul școlar / universitar 2021-2022, zece liceeni și cinci studenți care provin din județul Vaslui vor beneficia de burse lunare oferite de Episcopia Hușilor. Elevii vor primi câte 300 lei/lunar, în timp ce studenții vor primi câte 500 lei/lunar. La inițiativa Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopia Hușilor continuă programul de burse …
Citeste mai mult »Tag Archives: investitii
Compania Națională de Investiții va construi două creșe în municipiul Vaslui
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a informat Primăria Vaslui cu privire la faptul că în cadrul Programului Naţional de Construire Creşe a fost aprobată realizarea de două creşe în municipiul reședință de județ. Pentru implementarea proiectului este necesară predarea către CNI a unui teren care să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii: amplasarea de preferinţă, în cadrul intravilanului localităţii, într-o zonă …
Citeste mai mult »Investiții de top la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Saloanele au fost dotate cu televizoare și frigidere
Spitalul Județean de Urgență Vaslui continuă investițiile în infrastructura de sănătate pusă la dispoziția pacienților. Pe lângă dotarea saloanelor cu frigidere și televizoare, continuă achiziția de echipamente medicale pentru noul ambulatoriu. Tot printr-un proiect european în valoare de 3,5 milioane de euro, spitalul va beneficia de aparatura medicală în lupta împotriva COVID-19. Ana Rinder, directorul Spitalul Județean de Urgență Vaslui …
Citeste mai mult »Cofinanțare imensă de peste 15 milioane de lei pentru construcția depoului pentru troleibuze
Consiliul Local (CL) Vaslui va aproba în următoarea ședință ordinară rectificarea bugetului local – etapa august 2021. Una din modificările financiare vizează suplimentarea valorii obiectivului de investiții „Proiect de realizare depou pentru transportul public”. Suplimentarea se face cu credite de angajament în valoare de 15.591.099 lei, astfel încât valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 36.754.186 lei. Construcția …
Citeste mai mult »Activitățile culturale au adus sute de mii de euro în comuna Pădureni
Primăria Pădureni implementează un amplu proiect de modernizare a Centrului Cultural din localitate. Valoarea investiției se ridică la suma de 500.000 de euro și este finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Temistocle Diaconu, primarul comunei Pădureni, a precizat că proiectul va fi finalizat în cursul anului 2021. „Avem în comuna un calendar anual cu minim zece activități culturale. …
Citeste mai mult »În comuna Hoceni se trăiește ca la oraș. Primăria vrea să îi atragă acasă pe cei plecați în străinătate
Primăria Hoceni a avut un program multianual de investiții, pentru a convinge persoanele care lucrează în străinătate să se reîntorcă în comunitate. După ce a fost modernizată infrastructura de bază (drumuri, apă și canalizare), în prezent se derulează un proiect privind iluminatul public. „Lucrăm în continuare la dezvoltare comunei. Avem în comuna Hoceni grădinițe moderne, parcuri etc. Avem în continuare …
Citeste mai mult »Cu investiții de 2,2 miliarde de lei, județul Vaslui ocupă ultimul loc în Moldova la capitolul dezvoltare
Județul Vaslui are în derulare investiții totale de 2,2 miliarde de lei, din fonduri europene, naționale și locale. Cel mai mult se investește în mediul rural, preponderență având proiectele pe apă și canal, școli și grădinițe, transport în comun etc. Municipiul Vaslui are cele mai mari investiții în derulare, fiind urmat de Bârlad, Huși și Negrești. La nivelul Regiunii Nord-Est, …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad