CSM Vaslui a obținut o victorie importantă în etapa a 3-a a Ligii a III-a, impunându-se cu scorul de 2-1 în fața echipei secunde a FC Bacău. Meciul, disputat în deplasare, a fost decis de atacantul camerunez Gabby Batchabi, autorul ambelor goluri pentru formația vasluiană. Partida a început sub semnul dominării gazdelor, care au ratat o ocazie uriașă chiar în …
Citeste mai mult »Tag Archives: sport
Frații Negrescu din Bârlad, performanță istorică pentru România la Campionatul European și Cupa Mondială de Jiu-Jitsu
Darius Alexandru (15 ani) și Sasha Vladimir (14 ani) Negrescu, doi tineri sportivi din Bârlad, au obținut rezultate remarcabile la Campionatul European și Cupa Mondială de Jiu-Jitsu desfășurate în Croația, între 22–23 august, în orașul Zadar. Competițiile au reunit peste 700 de participanți din 25 de țări, fiind organizate pe două secțiuni: NO-GI (fără kimono) și GI (cu kimono). La …
Citeste mai mult »Spectacol handbalistic la Vaslui: Cupa „Întinerești” aduce echipe de top în Sala Polivalentă
Vasluiul devine, în acest weekend, gazda unui turneu de handbal de înalt nivel, odată cu desfășurarea competiției Cupa Vaslui „Întinerești”, programată vineri și sâmbătă la Sala Polivalentă. Evenimentul, organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui, aduce în fața publicului local patru echipe de tradiție: Steaua București, CSM Constanța, CSU Suceava și echipa gazdă, CSM Vaslui. Turneul debutează vineri, 22 august, cu …
Citeste mai mult »Aur și Ambiție: Bârlădeanul Darius Negrescu cucerește Combat Games 2025
Darius Negrescu, un tânăr luptător de 15 ani din Bârlad, continuă să impresioneze în lumea artelor marțiale. După ce a obținut două medalii de aur la Cupa României de Jiu Jitsu desfășurată luna trecută în Capitală, sportivul a reușit din nou să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, de această dată la prestigioasa competiție ESSF Combat Games 2025. …
Citeste mai mult »Consiliul Județean Vaslui sprijină sectorul nonprofit cu 700.000 de lei în 2025
Consiliul Județean Vaslui va organiza joi, 17 iulie 2025, ora 14:00, la Sala „Ștefan cel Mare” a Palatului Administrativ, o întâlnire dedicată beneficiarilor contractelor de finanțare nerambursabilă din cadrul Programului județean pentru finanțarea activităților nonprofit de interes public județean. Evenimentul vizează domeniile cultură, culte, social, tineret și sport. În cadrul reuniunii, beneficiarii vor putea adresa întrebări și clarifica aspecte legate …
Citeste mai mult »Louis Munteanu, aproape de un transfer record: CFR Cluj ar putea încasa peste 18 milioane de euro
Louis Munteanu, atacantul originar din Vaslui, este pe cale să devină cel mai scump fotbalist transferat din prima ligă a României. Potrivit oficialilor CFR Cluj, clubul ar putea încasa peste 18 milioane de euro pentru jucătorul care a impresionat în sezonul trecut cu 23 de goluri marcate în SuperLigă2. Transferul este considerat iminent, iar clubul clujean a decis să nu-l …
Citeste mai mult »Două canotoare din Vaslui, în echipa României la Campionatul Mondial Under 23 din Polonia
Bianca Camelia Ifteni și Ana Maria Matran, două dintre cele mai promițătoare sportive ale județului Vaslui, vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Canotaj Under 23, ce va avea loc între 23 și 27 iulie în orașul Poznan, Polonia. Evenimentul, organizat pe râul Warta, reunește 239 de echipaje din 53 de țări, fiind unul dintre cele mai importante competiții internaționale …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad