Ministerul Educației a aprobat și publicat vineri, în Monitorul Oficial, Metodologia pentru predarea disciplinei Religie în școli, stabilind cadrul legal și organizatoric pentru modul în care această materie va fi studiată în învățământul preuniversitar. Religia va fi o disciplină opțională, iar înscrierea se va face pe bază de cerere, depusă de părinți sau de elevii majori. Conform noilor prevederi, elevii …
Citeste mai mult »Tag Archives: stire
Legea serviciului militar voluntar și obligatoriu, publicată în Monitorul Oficial: tinerii între 18 și 35 de ani pot deveni rezerviști ai Armatei Române
România face un pas decisiv în consolidarea capacității sale de apărare. Vineri, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 5/2026, care modifică și completează Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. Noua reglementare introduce atât serviciul militar voluntar, cât și prevederi privind caracterul obligatoriu al pregătirii militare, vizând încorporarea a peste 120.000 de noi cadre militare. Cetățenii români, …
Citeste mai mult »Incendiu la restaurantul Casa Domnească din Bârlad, provocat de o butelie. Nicio victimă înregistrată
Astăzi, un incendiu izbucnit la restaurantul Casa Domnească din Bârlad și a mobilizat forțele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Bârlad. Flăcările au fost provocate de o butelie, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime. La fața locului au acționat o autospecială de stingere și un echipaj de prim ajutor, cu un total de 9 militari. Pompierii au evacuat …
Citeste mai mult »Tragedie la Tăcuta: doi copii au murit după ce au căzut în lacul de acumulare Protopopești
Sâmbătă, 27 decembrie 2025, un băiat de 12 ani și o fată de 14 ani și-au pierdut viața în apele lacului de acumulare Protopopești, comuna Tăcuta, județul Vaslui. Cei doi făceau parte dintr-un grup de copii plecați la colindat în a treia zi de Crăciun. Potrivit primelor informații, minorii au încercat să traverseze acumularea de apă pe gheață, moment în …
Citeste mai mult »Munca la negru persistă: amenzi de peste 374.000 lei aplicate în noiembrie
Deși legislația a fost mult îmbunătățită, iar amenzile sunt considerabile, fenomenul muncii nedeclarate continuă să fie prezent. În luna noiembrie 2025, inspectorii de muncă au desfășurat 108 controale, în urma cărora au fost sancționați 40 de angajatori, fiind aplicate 58 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 374.500 lei. Pentru neconformitățile constatate, au fost dispuse 194 de măsuri de …
Citeste mai mult »Accident rutier la Lipovăț: două persoane rănite după ce mașina s-a răsturnat
Noaptea trecută, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit pe DJ 245 A, în zona pădurii Lipovăț, la un accident rutier în care un autoturism s-a răsturnat pe marginea drumului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a trimis la fața locului o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. La sosirea echipajelor, …
Citeste mai mult »Italia pregătește reguli mai dure pentru cetățenie. Copiii românilor născuți acolo, obligați la „examen de integrare”
Italia se pregătește să înăsprească legislația privind acordarea cetățeniei, măsuri care ar putea afecta direct sute de mii de români, în special copiii născuți pe teritoriul italian. Un proiect de lege prevede introducerea unui „examen de integrare” pentru tinerii care împlinesc 18 ani. Până acum, aceștia puteau solicita cetățenia italiană dovedind că au locuit cel puțin 10 ani în țară, …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad