sâmbătă, 13 iulie , 2024

De ce trebuie evitate alcoolul și cafeaua pe timp de caniculă. Sfaturile medicilor specialiști pentru zilele de arșiță

 

Pe timp de caniculă, suntem sfătuiți să ţinem cont de anumite recomandări ale specialiştilor pentru a evita lipotimiile şi pentru a nu ne fi rău.Temperaturile ridicate nu le creează probleme doar bolnavilor cronici, copiilor sau persoanelor în vârstă.

Iată câteva sfaturi pentru zilele de arșiță care vor urma, pe care le oferă medicul Sandra Adalgiza Alexiu, președinte al Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov. Pe timp de caniculă, primul sfat pe care îl dau medicii este acela de a evita pe cât posibil plimbările prin zonele însorite sau activităţile care presupun efort fizic, în special în intervalul orar 11:00-18:00. Trei dușuri pe zi, recomandate “Este necesar ca organismul să fie hidratat, să se evite alcoolul! De asemenea, este important ca în alimentaţie să găsească fructe şi legume proaspete. Este bine să se evite consumul de cafea. În plus, ca să poată trece cu bine perioada de caniculă, toată lumea ar trebui să facă două, trei duşuri pe zi”, spune dr. Sandra Alexiu pentru Radio România Actualități. Indiferent de starea de sănătate a fiecăruia dintre noi şi de vârstă, medicul ne mai recomandă să nu ieşim în spaţii aglomerate la orele amiezii, să ne hidratăm, să nu plecăm nicăieri fără o sticluță de apă în geantă. Să ne ținem acoperit capul. Atenție la folosirea aerului condiționat Sandra Alexiu ne sfătuieşte atunci când folosim aerul condiţionat să avem grijă ca diferenţa de temperatură dintre interior şi exterior să nu fie mai mare de 5-6 grade Celsius. ”Să folosim aer condiționat, dar în aport indirect, deci nu să bată direct pe noi. Eventual, aparatul să fie pus într-o altă cameră și să nu bată direct pe noi. Și cu aerul condiționat trebuie să avem grijă, pentru că se usucă foarte mult aerul și sunt persoane care și din cauza asta nu tolerează aerul condiționat, din cauza uscăciunii”, este sfatul medicului. Medicii atrag atenția că temperaturile foarte mari, de peste 37 de grade, însoțite de umezeală, aduc după sine niște modificări pentru care omul nu este adaptat. Și atunci trebuie să ne luptăm și să ne adaptăm contra acestor probleme. Nu apar modificări structurale de metabolism. În schimb, omul, fiind deshidratat, este afectat. Din punctul acesta de vedere, o deshidratare severă agravează niște boli cronice, în esență se modifică echilibrul ionic. Este problemă și pentru cardiaci, și pentru pacienții care au probleme de rinichi. Alcoolul nu este doar relaxant, ci și vasodilatator Alcoolul este adesea asociat cu relaxarea și socializarea, însă consumul acestuia în zilele caniculare poate avea efecte negative semnificative asupra sănătății. În contextul temperaturilor extreme, organismul uman este deja supus unui stres considerabil, iar adăugarea alcoolului poate amplifica riscurile. Consumul de alcool în zilele caniculare este periculos din mai multe motive. Alcoolul poate agrava deshidratarea, poate interfera cu capacitatea organismului de a se răcori și poate crește riscul de insolație și alte afecțiuni legate de căldură. Pentru a te proteja în zilele extrem de calde, este recomandat să eviți alcoolul și să te concentrezi pe hidratarea corespunzătoare cu apă și băuturi electrolitice.  Pentru a înțelege de ce alcoolul este periculos în zilele caniculare, este esențial să cunoaștem modul în care acesta afectează organismul în mod normal: Diureza crescută: Alcoolul are un efect diuretic, ceea ce înseamnă că stimulează producerea de urină. Acest lucru poate duce la deshidratare, un risc major în zilele caniculare. Vasodilatație: Alcoolul provoacă dilatarea vaselor de sânge, ceea ce poate duce la scăderea tensiunii arteriale și senzația de căldură excesivă. Interferența cu termoreglarea: Alcoolul afectează capacitatea organismului de a regla temperatura internă, perturbând mecanismele naturale de răcire precum transpirația. Ajustați dozele unor medicamente! Ni se recomandă, de asemenea, ca pe caniculă să consumăm ceaiuri, apă, sucuri naturale, nu însă şi produse alcoolice. Asta pentru că, explica medicul Dragoş Toader pentru Adevărul, canicula produce vasodilataţie, iar alcoolul se absoarbe mult mai rapid, de aici şi efectele negative. Tot având în vedere vasodilataţia este nevoie în cazul anumitor boli ca, pe caniculă, să se ajusteze dozele unor medicamente. Asta o poate face însă numai medicul, acesta fiind cel care va indica pacientului care este noua doză recomandată atunci când temperaturile se menţin peste 34-35 grade Celsius.

Vezi si

Metoda necunoscută de majoritatea șoferilor prin care putem identifica vârsta reală a unei mașini și eventualele accidente suferite

Chiar dacă nu avem acces la documentele unei mașini, există o modalitate simplă și rapidă …

Comments are closed.