Episcopia Hușilor, exemplu de implicare socială. Peste 2.000 de persoane vulnerabile au primit sprijin, iar investițiile depășesc 14 milioane de lei

Activitatea social-filantropică desfășurată de Episcopia Hușilor a ajuns în atenția unor delegații internaționale prezente în județ pentru o conferință dedicată serviciilor sociale. Oaspeții au vizitat mai multe așezăminte administrate de Asociația Filantropia Ortodoxă, printre care Căminul pentru vârstnici din Rășcani și Clubul Seniorilor din municipiul Huși.


Aceste centre fac parte dintr-o rețea de servicii destinate persoanelor aflate în situații dificile, în special vârstnicilor și copiilor proveniți din familii vulnerabile.
Potrivit datelor prezentate, organizația oferă zilnic aproximativ 800 de mese calde pentru beneficiarii programelor sale sociale. Numai în cursul anului trecut, valoarea ajutoarelor directe acordate de Episcopie a ajuns la 14 milioane de lei, sprijinul fiind direcționat către peste 2.000 de persoane din comunități defavorizate.
Activitatea nu se limitează la distribuirea hranei. Asociația furnizează servicii de îngrijire la domiciliu în zeci de comune și dezvoltă proiecte menite să răspundă nevoilor persoanelor care nu se mai pot descurca singure.
Unul dintre proiectele importante aflate în atenția organizației este construirea unui centru de paliație la Huși, investiție pentru care au fost atrase fonduri de peste 12 milioane de lei.
Vizita delegațiilor internaționale a oferit ocazia prezentării unor modele de intervenție socială dezvoltate la nivel local, dar și a provocărilor cu care se confruntă comunitățile vulnerabile din mediul rural.

Vezi si

Reforma educației lasă mii de profesori în afara sistemului! Vasluiul pierde peste 190 de cadre didactice

Peste 6.000 de profesori din învățământul gimnazial și liceal au dispărut din statisticile sistemului educațional …