Fraudă în numele Poliției de Frontieră: DNSC avertizează cetățenii să nu furnizeze date personale

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) trage un semnal de alarmă în legătură cu o campanie periculoasă de apeluri telefonice frauduloase desfășurată în numele Poliției de Frontieră. Potrivit avertismentului publicat pe pagina oficială a instituției, cetățenii sunt contactați de pe numere necunoscute și primesc mesaje preînregistrate, în limba engleză, care susțin că ar fi implicați într-un dosar și că le-au fost sustrase datele personale.

Ulterior, apelatul este îndemnat să apese o tastă pentru a fi redirecționat către un pretins „ofițer de caz” – o etapă ce face parte din tentativa de fraudă. DNSC atrage atenția că aceste apeluri sunt false și subliniază importanța unei reacții prudente din partea cetățenilor.

Pentru a preveni compromiterea datelor personale sau financiare, instituția recomandă:

  • să nu fie furnizate informații prin telefon, în urma apelurilor nesolicitate;
  • să nu se interacționeze cu meniul vocal sau apelantul necunoscut;
  • să fie raportate imediat tentativele suspecte autorităților competente.

Specialiștii DNSC reamintesc faptul că Poliția de Frontieră Română nu contactează telefonic cetățenii pentru a comunica implicarea într-un dosar și nu solicită date personale prin această metodă.

Vezi si

Pericol în caz de incendiu! Șoferii care blochează hidranții pot întârzia intervenția pompierilor

O mașină parcată în locul nepotrivit poate deveni un obstacol major în lupta cu flăcările. …