sâmbătă, 12 septembrie , 2026

Grevă la Penitenciarul Vaslui. Angajații se alătură greviștilor din toată țara

După greva profesorilor și polițiștii de penitenciare au intrat, de astăzi, în grevă. Se pare că mișcările de protest au avut drept punct de plecare creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și reforma pensiilor speciale. Sindicaliștii spun că pensiile militare nu pot fi considerate pensii speciale și se plâng și de salariile mici și lipsa de personal.

La Vaslui, în fața porții Penitenciarului s-au adunat aproximativ 20 de angajați. «Colegii noștri și-au arătat solidaritatea față de protestatarii din țară. În schimb, au ales ca protestul lor să se desfășoare între 7.00 – 8.00 dimineață, în condițiile în care, în alte penitenciare din țară, protestul va dura până la ora 11.00. De asemenea, conducerea Penitenciarului Vaslui și-a arătat disponibilitatea pentru dialog», a transmis purtătorul de cuvânt al instituției.

La nivel național, protestatarii cer acordarea salariilor prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, aplicarea legii pensiilor militare fără modificări, actualizarea și indexarea pensiilor militare, plata normei de hrană la valoarea actualizată, fără plafonări, plata normei de echipare la valoarea actualizată, fără plafonări, plata salariului de grad la valoarea actualizată, fără plafonări și deblocarea posturilor vacante.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.