A patra zi de negocieri pentru formarea Guvernului condus de premierul desemnat Adrian Veștea aduce tot mai multă presiune pe scena politică din România. În timp ce PSD încearcă să strângă voturile necesare pentru învestirea unui premier liberal, în interiorul PNL se conturează o confruntare între tabere.
![]()
Adrian Veștea se pregătește să depună în Parlament programul de guvernare și lista viitorilor miniștri, însă marea problemă rămâne aceeași: există sau nu majoritatea necesară pentru ca noul Executiv să treacă de vot?
Pentru învestirea Guvernului sunt necesare 233 de voturi, iar calculele politice încă nu sunt clare. Liderii PSD au purtat negocieri intense în ultimele zile pentru a-și asigura sprijinul tuturor parlamentarilor social-democrați, dar și pentru a atrage voturi din alte zone politice.
Potrivit unor surse politice, discuțiile ar fi ajuns inclusiv la parlamentari Alianța pentru Unirea Românilor, deși reprezentanții formațiunii au negat oficial existența unor negocieri.
Situația este complicată și de tensiunile din Partidul Național Liberal. În partid se conturează două tabere: una care susține formarea Guvernului Veștea și una apropiată de Ilie Bolojan, care pregătește un congres extraordinar.
Premierul desemnat susține că are încredere că România va avea rapid un guvern stabil și a transmis un mesaj de calm:
„Mai puține orgolii și dispute politice, mai multă responsabilitate”, a spus Adrian Veștea, făcând apel la cooperare.
Între timp, PSD face ultimele calcule înainte de ședința decisivă. Liderii partidului încearcă să evite surprizele la vot, mai ales în condițiile în care există parlamentari care ar putea să nu susțină noul Cabinet.
De partea cealaltă, criticii acuză că o eventuală susținere cu voturi din zona AUR ar schimba echilibrul politic și ar ridica semne de întrebare privind direcția viitorului guvern.
În timp ce negocierile continuă, Parlamentul devine scena unei lupte contracronometru: Veștea trebuie să convingă că are majoritatea, iar partidele trebuie să decidă dacă aleg stabilitatea sau intră într-o nouă criză politică.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.